Pentru a avea ceva nou, trebuie să renunțăm la ceva vechi (2011)

         A mai rămas doar o zi din an. De obicei acum eram agitat cu planuri pentru revelion. Unde, cu cine, cum voi petrece? Dar azi uite că scriu pe blog. Și cum ne luăm rămas bun de la 2011, care pentru mine a fost un an bun, sau chiar aș putea spune foarte bun.
         Dacă mă gândesc mai bine, cred că 2011, pentru mine a fost anul cu cele mai mari schimbări. Un an în care am simțit cea mai mare transformare interioară. Mă simt un alt om, dar totuși același. E ciudat acest sentiment, dar așa e.
        Și ținând cont că noul an bate deja în ușă. Aș vrea să le urez tuturor cititorilor acestui blog multe realizări și mult curaj pentru a încerca lucruri noi. Și totodată vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat citind postările mele. Vreau să zic că am început anul cu 76 de vizualizări de blog pe lună, iar acum în decembrie am 487, și luna încă nu s-a sfârșit. Sunt foarte recunoscător vouă, pentru aceste numere. Pentru mine este o realizare.
     Și cum cu toții suntem oameni. Suntem și foarte diferiți de la un individ la altul. Cu alte preocupări, alte percepții și vise. Dar indiferent de toate deosebirile care ne despart, vreau să vă urez tuturor un 2012 cu mai multe experiențe atât plăcute cât și neplăcute, pentru a putea rămâne cu picioarele pe pământ. Să aveți parte de aventuri, simpatii și tot felul de lucruri care vă fac să vă simțiți naivi, tineri și puternici, dar o singură mare dragoste care să vă poarte pe un drum asfaltat mai bine decât în Moldova sau România. Un buzunar din care mereu să se scurgă niște valută, oricare ar fi ea, ca mereu să vă permiteți micile fericiri care le pot aduce banii. Și o duzină de oameni dragi, oameni pe care să vă puteți baza oricând, și câteva persoane care să fie demne de un prieten devărat ca tine. Și, bineînțeles, sănătate cât încape în trupul omenesc obosit de monotonie.
     Să aveți o sărbătoare pe cinste alături de cine vreți, multă distracție.
      La mulți ani tutror și ne auzim la anul ;)

La mulți ani Fănuca!!!

       Ce să zic, am încercat să găsesc un proverb, o vorbă sau ceva spus de cineva foarte înțelept cu privire la prietenie, și în special prietenia dintre o femeie și un bărbat. Dar nu l-am găsit. Nici că am căutat mult, dar nu am avut răbdare. Îmi zboară mult prea multe gânduri prin cap. Și acele proverbe pe care am reușit să le citesc, nu exprimau tocmai în totalitate ceea ce vroiam să zic. Așa că am început fără nimic spus de cineva înțelept. Doar vorbe scrise de mine.

    

      Cine e Fănuca? Și de ce îi urez „La mulți ani”? Păi... păi... Fănuca, mmmm, sau Ștefana. Ea este o persoană foarte specială. Este una dinte puținele persoane cu un „eu” aparte pe care le-am întâlnit în București. Am început prin a fi colegi de clasă. Apoi, de bancă. Și, cred în continuare că a fost cel mai extraordinar lucru care mi s-a întâmplat în perioada anilor de liceu. 

      Ea, blondă (mai târziu brunetă), amuzantă, aeriană. Eu, timid, liniștit, ascultător. Da, da, cam așa eram prin băncile școlii. Cuminte. Ea, vorbea repede. Spunea lucruri trăsnite. Sărea cu ușurință de la un subiect la altul. Ca și cum nu i-ar fi păsat de nimic. Se alinta, mârâia. Cânta soprano când se plictisea. Eu doar stăteam lângă și mă minunam. De ce? Pentru că am văzut în Fănuca mai mult decât au văzut alții. Pentru că am simțit că această fătucă, mă poate învăța multe. Doar prin atitudinea ei. Eu, cred, că mereu am fost un luptător. Dar lângă ea. Am simțit ambiția, impulsul care îmi lipsea. La scurt timp între noi s-a legat o prietenie foarte, foarte strânsă, zic eu. O admiram pentru tot, și acum o fac. Pentru fiecare decizie pe care o ia, pentru fiecare greșeală pe care o face, pentru fiecare moment în care este EA, așa cum o știu.

      Nimeni, absolut nimeni în lumea asta nu mă cunoaște mai bine ca Ștefana. Și zic acest lucru cu mâna pe inimă. Ea este sufletul meu pereche. Pentru ea simt un amestec special de sentimente, unele foarte puternice, iubire, încredere, recunoștință, și multe altele :). Nici nu găsesc cuvintele potrivite pentru a expima starea pe care o am când mă gândesc la ea. Dar sunt sigur că acei care au parte de prietenie adevărată, mă vor înțelege perfect. Și nici nu știu sigur cum poți să definești o prietenie adevărată, pentru că, cred, că fiecare percepe acest lucru în felul lui. Nu știu. Dar simt că pot să-i spun orice. Simt de parcă ea, ar fi eu în altă variantă, deși suntem diferiți. De parcă ar fi jumătatea mea sufletească. Pentru că mereu mi-a fost aproape, chiar de la începuturi. Mereu. Și, deasemenea, încerc să-i întorc tot ce face și a făcut pentru mine. Ea, nu doar ascultă ceea ce îi zic. Știe să mă împingă de la spate. Știe să mă facă să fac nebunii. Știe să mă facă să zâmbesc singur atunci când mă gândesc „Oare Ștefana ce ar zice?”. Ea, știe să scoată din mine teama, rușinea. Știe să mă facă să-i zic orice :). Ea, este cel mai bun tovarăș la care aș fi putut visa vreodată. 

                                                  I will always, always love you!!!

    Și acum că v-am introdus-o pe Fănuca mea. Nu-i necesar, sper, să vă explic și de ce îi urez „mulți ani”. Dar na, pentru cei care încă nu s-au prins. Dau un indiciu: astăzi prefixul și sufixul au același număr :D. Și dacă tot am readus această temă în discuție, trebuie să-i scriu și o mică urare. Ce căcat, așa se cuvine :))

     Sunt sigur, că tot vei auzi, sau primi mesaje de la alții cu „să fii sănătoasă”, „să fii fericită” „să fii mereu așa frumoasă precum ești”, „mulți ani și mulți bani”... și tot felul de prostii de astea. Dar eu, eu sunt mai egoist. Eu îți doresc să fii mereu sănătoasă ca să mă pot bucura de prezența ta (fie ea chiar și online :D). Îți doresc să fii fericită, ca să mă simt și eu fericit cu tine. Să fii mereu frumoasă, ca să mă invidieze toți că am stat cu tine în bancă. Să ai mulți ani, ca să-ți pot face multe alte jurăminte că te voi iubi pentru totdeauna. Și mulți bani, ca să trăiesc și eu bine pe lângă tine. De fapt, cred că, astea-s nimicuri. Îți doresc să-mi păstrezi mereu locul în inima ta.

PS: Birthday weekend starts now!!!

Letter to București

         Cred că deja e oficial, sunt o fire romantică. Și mai jos sunt niște rânduri înșirate pentru cineva care a apărut recent în viața mea. Încercând să citesc o carte, am ajuns să scriu această scrisoare.

        „ Orice aș face, tot îmi tulburi gândurile. Nu înțeleg ce se întâmplă. Am mai avut pasiuni, despre care, la fel credeam că nu voi scăpa niciodată. Dar totuși nu erau așa. Deoarece totul consta într-o obsesie tainică, nu spuneam nimic, știam doar eu. Și încercam să mă obișnuiesc cu acest lucru. Să fac un compromis cu mine însumi.
           Însă acum e altceva. Tu știi. Tu vezi și simți ceea ce însemni pentru mine. Lângă tine mă simt eu, mai mult ca oricând. Și în plus, tu mi-ai arătat că îți pasă de sentimentele mele, ceva ce e cam nou pentru mine. Nu mă așteptam la ceva reciproc, deopotrivă într-un timp atât de scurt. N-am cuvinte să exprim obsesia pe care o am pentru tine. Deși la început nu era așa, eram interesat de alte lucruri în privința ta. Însă felul în care mă tratezi, felul în care mă privești; mă înțelegi; îmi zâmbești; mă tachinezi... toate astea mă fac dependent de tine, de prezența ta.
             Când am plecat pentru prima oară în Franța. Am lăsat România în urmă fără regrete. Fără păreri de rău. Eram fericit (și acum sunt). Doar că TU! Tu mi-ai schimbat trăirile în doar câteva zile de început de noimbrie pe care le-am petrecut alături. Acum tu ești tot. Mai mult.
             Știu, simt și cred că e prea rapid să zic acestea. Dar nu mă pot stăpâni. Îmi bântui gândurile în orice moment. Mai mult decât aș vrea. Și încerc să mă acomodez cu tine în viața mea, și să merg mai departe. Sunt foarte fericit. Euforic. Știi prea bine că nu mă așteptam la așa ceva. Îmi doream, dar nu am crezut că voi însemna ceva pentru tine. Nu am crezut că se va întâmpla atât de repede. Mă limitam cu gândul doar la o aventură, dar cu dorința la mai mult. Și, uite că, am depășit limita realității mele. S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Mă simt mai împlinit și mai fericit ca niciodată. Dar în același timp tânjesc după tine. După îmbrățișările tale, după jocurile inocente pe care mi le permit doar în preajma ta. Mi-e dor de noi.
            Mi-am urmat visul, de fapt, l-am realizat. Sunt în Franța. Am tot ce-mi doresc. Trăiesc alături de oameni minunați, mă simt ca acasă. Dar TU! Tu mi-ai rupt o bucată din mine. A rămas cu tine. Trebuie să mă obișnuiesc cu asta. Nici nu știu ce simt pentru tine. Nu am crezut niciodată în iubire, totul la mine se rezuma la simpatie puternică, la pasiune, la obsesie. Dar tu, tu cred, că ești mai mult. Nu înțeleg acest sentiment, încă. Dar până atunci vreau să știi că....
                       Wherever I go. I'll always remember you. Miss you much more than you can realize. Am I obsessed with you?  ”
   

Now or never...

Aproape se luminează afară, însă dulcele somn nu prea are chef să treacă și pe la mine prin vizită. Așa că ce altceva să fac, decât să scriu pe blog atunci când am mintea încărcată din greu cu idei, viziuni și vise. Și așa din una în alta. Începând cu evenimentele, din ultima perioadă, care s-au desfășurat în viața mea de zi cu zi sau noapte de noapte, mai mult sau mai puțin planificate. Și în completare la acestea sunt filmele neîntenționat alese, dar perfect potrivite pentru perioada actuală. Și să nu uit cumva de cireașa de pe tort, o carte excepțională pe cât de amplă pe atât și de simplă („Poor Little Bitch Girl” by Jackie Collins)...

Însă să continui... după cum am început să scriu, am capul plin de gânduri, care și mai de care (datorită „factorilor” menționați mai sus). Tind să cred că mi se întâmplă asta mereu când mă întorc pe meleagurile natale. Și întrebarea care mă frământă cel mai mult acum este, de ce ne e frică să încercăm ceva? Să dăm o șansă unei oportunități. Să trăim momentul. Deși aparent ”cam toți” spun că asta fac. Că „gustă viața din plin”, că „nu știu cum și nu știu ce ”, dar de fapt expresiile astea în viața reală lasă de dorit. Am ajuns la această concluzie ținând cont și de faptul că, na, ca oricare altul mai urmăream și eu activitatea prietenilor pe domeniul virtual. Și viața părea să fie roz la toți. Însă când te izbește realitatea pe care ți-o spun în față, fără să o ceri. E cam aiurea. Nu pentru mine, ca receptor, ci pentru ei - ca victime -. Mie azi mi-a intrat pe o ureche, mâine posibil să se scurgă pe cealaltă, asta depinde și de gradul de afecțiune pe care îl am față de persoana respectivă. Dar, nu aici vroiam să ajung. Ceea ce încerc să spun e că ne cam pierdem noi așa pe noi înșine. Și e cam întunecat viitorul dacă se va continua în ritmul acesta. Am observat tendința asta de a expune o viață aproape perfectă pe profilurile virtuale, pe când adevărul e că și peștele se zbate pe uscat într-un mod mai puțin dramatic.

Am o curiozitate fooooarte mare în această privință. Mă întreb ce alte provocări voi mai avea. Ce alte indicii va trebui să mai ghicesc. Dar sunt sigur că timpul mi le va deschide ca pe o carte. Asta în cazul în care există timpul (conform marelui Enstein - totul se petrece concomitent).

Aș vrea să putem măcar pentru o zi să spunem absolut tot ceea ce gândim, să facem ceea ce vrem fără să gândim. Să nu suportăm consecințe pentru asta. Și să ne exprimăm așa cum ne place. Ar fi bine. Halal de libertate și democrație în toată lumea când absolut tot ce iese din zona de confort (o tipologie de idei, impuse prin educare, sau culese de bunăvoie în perioada maturizării) este inacceptabil.

Căcat! Și cu asta am spus tot.

PS: Nedumerit.

Music is ... everything

Mereu va fi loc de expresii de genu "e ciudat", "nu pot să cred", "nici nu știu..", și altele, pe care o să le repeți într-una în momente de stagnare emoțională. Atunci când nu înțelegi ce simți. Știi că ai făcut ceea ce ai dorit, și ești supermulțumit de această realizare, dar totuși simți un delir de sentimente, sentimente mixte, de bine și de rău, care te mențin confuz. Sau poate e șocul de după, dacă pot să-i spun așa; reacția de după; gândul care nu credea că s-ar putea întâmpla așa ceva, sau măcar că s-ar realiza în timp atât de scurt.

Și, normal, cauți cea mai ușoară cale de scăpare din această stare de ambiguitate . Eu, personal, încă nu am găsit alta decât Muzica. Pentru mine, muzica, reprezintă mai mult decât o artă, mai mult decât niște sunete numai bune de ”dat din buci”. Este în primul rând, un impuls al emoțiilor și sentimentelor trăite zi de zi. N-are rost să intru în detalii, pentru că sunt sigur că fiecare ascultă muzica care îi corespunde stării de spirit pe care o are la un moment dat.

Versurile unor melodii, și nu numai, reprezintă poate și 100% experiența noastră, ceea ce gândim sau ceea ce simțim. Și atunci ne spunem ”cât adevăr”. Uneori ne regăsim mai mult decât am vrea în ceea ce ascultăm. Ne trezesc amintiri de toate felurile, plăcute și mai puțin plăcute. Sunt multe lucruri care pot începe doar cu o simplă melodie, depinde deja doar de imaginația și/ sau de experiența pe care o ai, ca să înțelegi ce spun.

Au fost momente în viață, când din cauza unui simplu cântec, ascultat de dimineață, mi se lumina toată ziua. Și invers, din cauza unei melodii care îmi stârnea amintiri nostalgice, ziua trecea pe langă mine, ca trenul pe lângă gară. O zi pierdută, pentru ceva care s-a întâmplat deja.

Sunt melodii care mă ambiționeză într-atât încât cred că lumea e a mea, însă sunt și unele care mă pot face să cred că sunt un nimic. Oricum, atunci când nu am o zi bună, ascult ceva ”slow”, dar care totuși să-mi ridice încrederea și speranța.

De multe ori mi se întâmplă să fiu dependent o perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă, de o singură piesă pe care să o ascult non-stop. Și atunci simt de parcă nu m-aș sătura niciodată de ea. O ascult atât de mult, încât versurile capătă un nou înțeles pentru mine. Sunetul îmi pătrunde în corp, și odată cu vibrația muzicii îmi pulsează sângele în vene. Simt dragostea. Dragostea față de anonimat. Față de mine, față de tot ce mă înconjoară. Și nu știu cum se face, că îndată ce mă obișnuiesc cu această dependență, și deja începe să devină plictisitoare, apare alt cântec care să-mi zdruncine liniștea. Și descoper aceste melodii, cel mai des, în mod accidental.

Sunt sigur că ambiția artistică nu se va opri aici, mă va uimi întreaga viață. Și ador asta. Și la fel, sunt sigur, că viața îmi va oferi momente de tot felul, momente în care voi putea găsi refugiu în muzică, în frumos, pentru a-mi găsi echilibru emoțional.

Te iubesc lume!

PS: Pentru cei curioși să știe care e dependența mea în acest moment, just listen to this:

Life is gööd...

Greu, este foarte greu sa intelegi multe lucruri. Lucruri care ti se intampla si mai ales motivul. Dar e mult mai usor sa muti "problema" pe partea cealalta, si sa lasi lucrurile sa mearga ca atare, la fel cum un izvor isi urmeaza cursul..

I did it! Si am fost extra - mega - supra surprins de cele intamplate. Cu atat mai mult ca au fost spontane si nepremeditate, ceea ce nu-mi prea sta in fire, de obicei imi fac planuri si programe estimative pentru zilele ce urmeaza. Recunosc mi-am asumat un oarecare risc (poate unul prea mare), dar a meritat. Acum stiu asta.
N-am facut decat sa-mi ascult intuitia, care era manata de dorinta, una foarte apriga, si totul a fost mai mult decat bine. Mi-am invins teama de a esua, mi-am inchis emotiile adanc in mine, si am reusit sa-mi realizez gandurile. Am dat frau liber lucrurilor. Si chiar cineva mi-a spus la un moment dat "tu chiar esti pus pe fapte mari", asa si este (a fost).
Mi-am dat seama, ca anumite lucruri sau intamplari nici nu trebuie sa le intelegem, doar sa le primim, si sa ne asumam un comportament natural corespunzator. Viata e plina de "surprize - surprize", unele placute, altele mai putin placute, sau chiar ostile. Dar, idiferent de situatie, daca iti asculti intuitia (si ai grija sa nu o confuzi cu speranta), sunt sigur ca vei merge pe calea ce dreapta. Calea cea dreapta pentru tine, poate nu e si cea dreapta pentru altii, sau din punctul de vedere al altor indivizi - este o greseala. Insa mai bine sa regreti lucrurile pe care le-ai facut, decat sa regreti ceva ce n-ai facut.

Totul e pe cale sa se schimbe, daca iti intelegi firea de la A la Z, daca esti in echilibru emotional singur cu tine. Schimba pagina, chiar daca s-ar putea sa fie ultima. Move on! In cazul in care dai gres, ai amintirile, care mereu iti vor spune ceea ce vrei sa auzi si ceea ce vrei sa corectezi. Niciodata nu e tarziu sa reincepi sa visezi. E timpul sa arati lumii, ca ai ceva de oferit, ai ceva de aratat, indiferent de cine esti tu. TU esti important, altfel, nu ai fi existat.

Intr-adevar, uneori poti derapa de pe linia te plutire, si atunci intrebarile vor aparea. Intrebari din ce in ce mai grave si mai grele. Insa raspunsul mereu va fi in noi, ascuns in adancuri, trebuie doar sa-i gasesti "muza" de renastere. Si vei intelege totul, poate chiar mai mult decat te asteptai. Viata e mult mai complexa decat poti sa crezi. Cate stele sunt in galaxie, atatea sentimente poate avea si un om. Mici, mari, frumoase, neplacute... de tot soiul. Dar daca incerci sa-ti tii piciorele pe pamant, in timp ce esti cu capul in nori. Totul va fi minunat. Poate nici nu vei fi acel care ai fost odata. Dar nu se stie. Trebuie sa simti. Nimic nu etse usor, si nimic nu ti se da pe tava, daca nu crezi in asta.
Continua sa incerci. Nu conteaza cat de repde ajungi la destinatie. Simte! Simte! Simte si Crede (in tine) !

Doar viseaza. Indrazneste! Start all over!

(realized 03.07.2011 - 01:18)

Acceptă... Încearcă... Greșește!

De cate ori te-ai auzit spunand: "Vreau altceva, vreau o schimbare, o minune"? Dar tot nu ai facut nimic ca sa se intample acel "altceva", acea schimbarea sau minune. Si o parte din vina ii apartine atat ambitiei cat si motivatiei, aspecte care probabil nu sunt atat de puternice incat sa te faca sa-ti misti "curu". Dar cealalta parte a vinei, de multe ori ramane nedeterminata, sau plasata gresit altor factori interiori sau exteriori naturei noastre umane.

Eu, personal, sunt incantat sa scriu acest "articol" (daca pot sa-i spun asa), pentru ca sper sa reusesc sa fac o schimbare MARE in viata mea. Si vreau sa-mi reamintesc acest lucru, mereu cand voi reciti cele scrise aici.

In ultima perioada am avut ocazia, intamplator, sa citesc niste carti care mi-au intarit niste principii si idei mai vechi. Mereu am simtit ca ma diferentiez de altii, ca am altfel de gandire, insa aceste carti mi-au aratat ca de fapt nu e asa; mai sunt si altii ca mine.

Si una din aceste "idei" este importanta pe care o dau modului de acceptare a propriei persoane asa cum esti, pana la cele mai mici detalii ale aspectului fizic si a personalitatii tale. Si cred ca este un factor care ajuta la reusita in viata. A te iubi atat cu plusuri cat si cu minusuri. Sa fii recunoscator pentru ceea ce ai. Sa te bucuri de fiecare clipa de viata. Sa poti trai.

In fiecare om exista 3 "personalitati", omul bogat, omul mijlociu si omul sarac. Insa noi suntem singurii capabili sa decidem cine vrem sa fim cu adevarat. Motivul pentru care majoritatea oamenilor nu gasesc persoana bogata din interiorul lor este acela ca persoana saraca din interior inca mai crede ca este rau sa faci greseli. Chiar daca luam o decizie gresita, facem foarte bine. De ce? Pentru ca avem ocazia sa invatam ceva. Asta doar in cazul in care recunostem ca am gresit, in loc sa incercam sa invinovatim pe altii sau sa musamalizam greseala. Cred ca orice eroare e binevenita pentru mine, pentru ca ma ajuta sa devin mai puternic, mai precaut, si mai "cu experienta", lucruri care ma incanta.

Am fost invatati de societatea in care traim ca nu e bine sa faci greseli, ca nu e bine sa risti, ca nu e bine sa fii "diferit" (si ma refer aici la toate variantele posibile). Desi nu am vrut sa mi se cultive aceste trasaturi, totusi le-am primit. Pentru orice greseala facuta, mereu am fost sau suntem, inca, taxati. Ni s-a stins fortat din copilarie, gandul "Pot sa am orice imi doresc". Pe masura ce crestem, suntem educati sa nu mai cerem lucruri. Suntem educati sa nu mai insistam. Si ca nu putem avea orice.

Teama de adevar, frica de esec, sunt trasaturile care caracterizeaza marea parte a omenirii. Nu e de mirare ca doar 5% din populatia pamantului detine 95% din banii pusi in circulatie. Si restul de 95% din populatie are numai 5% din bani. Scoala ne invata ca trebuie sa luam note bune, pentru a putea obtine o slujba buna, nu si cum sa devenim bogati.

M-am satuart sa imi petrec timpul cu oameni care lucreaza atat cat este necesar pentru a nu fi concediati, sau daca depun efort mai mult o fac din acelasi motiv, dar nu pentru dezvoltarea personala. Oameni care se plang de orice aspect al vietii lor. Oameni care au valori diferite fata de ale mele. Oameni care considera important siguranta venitului stabil, in timp ce eu consider esentiale atat libertatea financiara cat si dezvoltarea mea in acest domeniu (*multi spun ca esti avar, lacom, egoist etc..., daca ai astfel de obiective, insa eu sunt de alta parere - oamenii bogati au facut si cele mai mari donatii).

Dupa parerea mea, partea cea mai dificila atunci cand vrei sa faci ceva "grandios" pentru tine in viata, o decizie care s-ar putea sa-ti schimbe viitorul, este modul de a infrunta atitudinea, remarcile si gandurile familiei, prietenilor etc. Si cred ca, de multe ori, desi ne sunt persoane apropiate, ne fac rau, pentru ca ne reduc entuziasmul si siguranta reusitei noastre, tragandu-ne in jos.

Nimeni nu se imbogateste peste noapte! Totul necesita investitii. Insa cea mai buna investitie pe care poti sa o faci atunci cand esti tanar, sau mai putin tanar ca sa ajungi la libertatea financiara este timpul. Timpul dedicat planurilor de viitor si actiunilor pentru realizarea lor. Pentru a fi altcineva atat din punct de vedere financiar, cat si spiritual, trebuie sa gandesti altfel. Trebuie sa investesti in tine, in educatia ta (si nu ma refer neaparat la educatia traditionala - un bac, o licenta, un master sau orice alta diploma; dar si la educatia financiara de "viata").

Nu iti poti imbunatati viitorul daca nu esti dispus sa incerci ceva nou, riscand sa comiti erori si sa inveti din ele.

Despre "amore" ...

Am stat cat am stat, si totusi tastatura mi-a facut din ochi. Nu m-am putut abtine. Si am butonat. Ce a iesit urmeaza mai jos. No sense - . Just passion and pain :)

Inspiratione...

"Traiesc ca sa te vad. Sa sper ca poate intr-o zi vei intelege furtunile din sufletului meu. Vei intelege ca te iubesc, in adevaratul sens al cuvantului. Dar nu pot sa spun, sa arat acest lucru. Nu, pentru ca urmarile ar putea fi mult mai dureroase decat prezentul. Si de ce sa stric ceea ce am acum? Cel putin apuc sa te savurez pe ascuns cu gandurile. Chiar te iubesc. Si mi-e dor de clipele cand vom putea fi impreuna. Desi e putin probabil. Sunt doar eu vinovat. As fi putut sa te evit usor. Dar curiozitatea m-a impins spre ganduri pacatoase. Si tu esti departe, departe, atat si fizic, cat si emotional. Nu intelegi ca de fiecare data cand iti aud vibratia vocii tale, mi se ridica parul pe maini, imi zboara omidele prin burta, si mi se inmoaie picioarele de la pulpe in jos. Nu intelegi! Desi ai putea. Urasc. Urasc acest sentimnet puternic de pasiune. Nu stii cum doare. Nu stii cum e sa-ti intrerupi treburile, gandurile, la orice lucru care provoaca amintiri legate de tine. Sunt pierdut printre vise. Realitatea ma izbeste cam violent. Nu-mi place. Nu-mi place nici faptul ca incerc sa ajung la tine. Ca iti ofer sprijin. Nu vreau sa ma simt si mai prost de atat. Nu vreau sa fii langa mine. Sa stiu ca trebuie sa ascund ceea ce simt. Mi-e atat de pofta de tine. Crede-ma. Imi tulburi fiecare miscare, fiecare element static din lumea mea. Ai intrat fara sa te chem. Dar nu-mi permit sa te alung. Ramai. Ce ma fac? Este mai grav ca o gripa. Sunt obsedat de tine. De imaginea ta. De privirea ta. Ce rost au toate astea? Daca nu pot sa ma bucur din belsug de ele. Esti ca spargatorul de nuci, numai ca tu frangi inimi. Te admir. Esti o stea cazuta pe pamant, sa faca ravagii. Sun doar eu vinovat. De ce m-am lasat dus de val. Zambet chipes, urlator de chipes, si dulce, si nevinovat, si dragostos, si cuminte, si fermecator. Ma intreb cum arata oare sfarsitul? Nu stii cum arde, cum sugruma aceasta pasiune ascunsa. Tu nu esti! Nu esti ca mine. Pasiune. Plin de pasiune. Te astept, sper la un miracol, desi nu mi-l doresc cu adevart. Nu te-am pierdut, si nici nu o voi face. Nu mi-e frica. Pentru ca nu te-am avut niciodata. Tu esti departe. Habar n-ai, ca undeva, butonand la calculator, cuiva ii fierbe sangele in vene, ca mustul de toamna.... Tu nu stii. Mi-e dor de tine. Nu mai apuc sa te vad. Desi nu as avea ce sa-ti spun. Nu stii. Nu-ti dai seama. I hate that I love you. Co rost are Cupidon, daca nu ocheste bine. De ce m-am indragostit de ochii tai, de buzele tale? De tine? Crede-ma. Sub cerul plin de stele as sta vesnic, doar sa stiu ca pot sa-ti vad chipul pe el. Unde esti oare? Mi-e dor. Numai tu. Intrazneste. Simte si tu. Sufera. Plec. Te iubesc oare?Nu mai stiu ce inseamna timpul, totul mi se pare vesnic. Numai tu nu. Tu te scurgi rapid, timpul in preajma ta fuge. Fuge de mine. Imi lipsesti, Desi nici nu te cunsosc bine. Esti muza mea. Pasiunea. Nu stii cum bate inima mea, la orice gand cu tine. Crede-ma. Te voi iubi! Astept sa-mi revin. Astept un happy ending, ca in povesti. O sa-mi lipsesti"

PS: Iubire, mancate-ar focu'!

PS after PS: Just ~creatione~

Nu beti apa! Pestii fac sex in ea!

Iak'na, dupa o pauza indelungata de 5 luni, a indraznit din nou sa ma bantuie inspiratia. Si cu aceasta ocazie draga cititorule, tu care stai in fata monitorului, cu "fundu" amortit pe scaunul ala. Tie iti scriu ceva aici: Multumesc ca ti-ai facut timp sa dai click si pe blogu meu :D.

So, here comes the start: Revenit, din nou, pe meleagurile "domestice", mi-am rascolit depozitul cu lucruri de valoare $$$. O avalansa de sentimente si amintiri se revarsa asupra mea odata cu regasirea vechilor placeri. Si din una in alta, am dat peste un caiet, printre multe altele pe care le am in arhiva de pe timpul lu' "Rares" moldovenesc. Dragut, el asa de felul lui, coperta cu "hazle - nuts", (fabricat in Polonia), niste stikere cu Natalia Oreiro si Eminem ratacite pe coperta ... Oricum ... Nu conteaza. Continutul conteaza. Eram a VI-a, cand am inceput sa adun sms-uri cu inteles intortochiat. Deci, va las in continuare sa va delectati cu cateva dintre ele ...

Spor la ras!!!

As vrea sa ma aflu acum intins pe tine. Sa-ti simt prezenta ta fina in boxerii mei. Sa-mi infig mainile adanc in tine, dar nu te gasesc. Nisip afurisit!

Te vreau, te doresc, vreau sa te fac sa suferi, sa te tarasc in pat, si sa plangi de durere, si pana la urma tot a mea vei fi. Cu drag gripa!

Mi-am pierdut ursuletul de plus ... Nu ai vrea sa dormi cu mine?

Doresc nebuneste sa te ating cu buzele, sa-ti ating forma de sus pana in jos, sa-ti simt lichidul in gura. Te iubesc, te vreau pentru totdeauna coca-cola.

Eu vreau tripleti, tu vrei gemeni. Te invit la mine sa vedem cine castiga.

Ai venit la mine intr-o noapte calduroasa de vara. Te-ai lipit de mine. Ai inceput sa sugi; o placere dureroasa, dar te-am omorat. Tantar afurisit!

Daca ne-am afla pe un vapor care s-ar scufunda, si ar fi doar o singura vesta de salvare. Mi-ar fi asa de dor de tine...

Daca nu intra, ud-o un pic cu saliva, trecand-o printre buze. Acum infinge-o dulce in gaura, incet ... Ai reusit? Nu? Of! Nu vei invata sa cosi niciodata.

Stiu ca ti-e dor de mine, stiu ca-ti lipsesc de cand te-am parasit... Cu drag, creierul tau.

O iei in mana, o bagi in gura, o bagi, o scoti, pana cand un lichid alb iti apare in gura. Apoi o pui la loc, te speli. E periuta ta de dinti.

Cateodata ma surprinzi ca ma holbez la tine. Nu este din cauza ca esti frumoasa, insa mama mi-a spus ca dracusorii au coada, si chiar ma intreb unde e a ta?

Salut, sunt eu mobilul tau, vroiam sa ies din buzunarul tau. Mirosul ala ma omoara. Cred ca ti-a murit p*ta!

Ce prezenta! Ce inteligenta! Cat farmec! Si ce ochi frumosi! Dar am vorbit destul despre mine. Tu ce mai faci?

Si la "the E.N.D.", va las balta :D

PS: Ce faci? Te-ai cacat?