Paris, este cu mult mai mare decât mine. Uneori chiar mă gândesc că e prea mare diferența de vârstă dintre noi. Dar na, dacă-i dragoste ce să-i faci. Suntem împreună de aproape 4 luni, rectific, sunt împreună cu Paris, deoarece, eu sunt cel care a făcut sacrificiu de a se deplasa. Paris a fost cu totul împotrivă de a-și muta ședința, încă de la primul chat online. Din start mi-a zis că dacă vreau să-i fiu alături trebuie să vin eu, precum vaca vine la iesle, și nu ieslea la vacă.
Recunosc că auzisem multe vorbe despre Paris, înainte de a ne întâlni. Nu de alta, dar precum am și precizat e mult mai mare decât mine. Are chiar o istorie în spate, nu șagă. În mare parte vorbe bune, vorbe de laudă. Dar totuși nici-un gând nu mi-a trecut prin cap (căci prin altă parte nu poate să-mi treacă) că Paris va face parte din viața mea.
În primele zile eram pur și simplu îmbătat de parfumul pe care vântul mi-l purta pe lângă nas, deși încă era târziu de februarie cu vreme cam rece. Eram sigur că Paris îmi este perechea perfectă. Forme voluptoase, ușor de descifrat, priviri seducătoare, spirit romantic și petrecăreț, vorbea engleza suficient ca să ne înțelegem. Deci începusem cu dreptul relația noastră pe o durată nedeterminată. Și pe lângă multe altele, mi-a făcut cunoștință cu Sena, cu care am avut un trio de neuitat. Și acum trec pe la ea, ori de câte ori simt nevoia de singurătate în public.
Cu timpul ne-am cunoscut, hmmm, cred că aș spune mai puține minciuni dacă aș zice că i-am descoperit câteva părți și caracteristici, căci sincer să fiu, Paris e cam poligamic, nu-i arde numai de mine. Dar totuși simpatia mea a crescut pe zi ce trece. Am început să-i iubesc până și venele înguste care sunt împânzite de firuri de păr cu tentă și gust alcoolic. Tatuajele sale atât de vechi și atât de bine păstrate, e o plăcere de nedescris momentul în care le admiri în liniștea serii. Căldura, politețea și amabilitatea sa sunt câteva din ingredientele care cuceresc pe oricine. Este și foarte fascinat de tot ce ține de artă, și recunosc, încep și eu să îndrăgesc lucruri artistice pentru care nu dădeam prea multă împortanță în trecut. Pe urmă mai are și spirutul ăla libertin și de visător. E ceva uluitor cum Paris știe să mă ducă de nas, eu care credeam că sunt băiat serios și de casă. Mă scoate serile târzii, și ne plimbăm împreună (pe lângă niște prieteni noi și internaționali) de la un punct la altul.
Vara a venit, și e absolut incredibil în ce direcția s-a dezvoltat relația noastră. După 4 luni cât m-a ținut aproape a decis să-mi ofere puțină liberate (despre care voi menționa în altă postare). Gest ce arată că are mai multă încredere în mine, și că deja mă vede ca pe un băiat matur.
Eu, personal, sunt mulțumit de noua mea cucerire, sau, mai corect spus, noua mea obsesie. Și încep să cred că ne așteaptă și mai multe surprize și nopți nedormite de acum încolo.
Paris, je t'aime!!!
*** De ce Paris și nu Parisul, atunci când e nevoie de articulație? Păi, pentru că se supără când îi „porcesc” numele. Preferă să rămână la forma originală, căci în franceză procedura de articulare a cuvintelor este altflel, și Paris rămâne întotdeauna Paris.
