Cred că am rămas blocat pe una din postările precedente. De ce anume în acest an, ce e dragostea pentru mine? Am vrut să-mi explic. Și am ajuns la următoarele:
„Nu mă întrebați ce e dragostea. Nu știu și nu glumesc în această privință. Nu credeți că un tânăr ca mine n-a fost niciodată atins de acest sentiment numit dragoste? Ei bine, n-am iubit niciodată. Bine, doar pe mama, dar pentru mine e mai mult o dragoste instinctivă, un fenomen natural, nu-mi pot găsi alt răspuns.
De unde am ajuns eu la concluzia că nu am iubit? Pentru că niciodată nu am fost cu inima intoxicată de ceea ce numiți voi amour. Niciodată nu am trăit acel vis, acea exaltare emoțională, acea nebunie sufletească unde imaginea femeii să mă însoțească peste tot. Niciodată nu am fost urmărit, bântuit sau înfierbântat de așteptarea sau posesia unei persoane. O persoană, care peste noapte. să devină pentru mine cea mai dorită bucurie, cea mai frumoasă din toate creaturile, cea mai importantă din tot universul. Niciodată nu am plâns, nu am suferit după cineva. N-am petrecut nopți cu ochii deschiși gândindu-mă la ea. Nu știu ce înseamnă combinația de stresul cu speranță în momentul în care ea se apropie. Sau acea divină melancolie numită regret atunci când ea pleacă, lăsând în urmă un parfum lejer și plăcut de femeie.
De multe ori m-am întrebat de ce nu m-am îndrăgostit până acum. Am eu niște idei întortocheate, dar pe care cred că nu toți le-ar înfuleca cu poftă. Prin urmare am hotărât să le păstrez pentru mine.
Printre altele, cred că judec prea mult femeia doar pentru a diminua din șarmul ei, îmi cer scuze pentru acest lucru și vă datorez o explicație. Deci, fiecare femeie (ca și bărbat, dealtfel) are partea fizică cât și partea morală (inteligența, uneori). Pentru a iubi, trebuie să văd o armonie mlădioasă între fizicul și moralul femeii. Una pe care să nu o mai fi văzut. Pentru că dese ori sau fizicul sau inteligența morală o spălăcește pe cealaltă.
Inteligența unei femei nu are nimic de-a-face cu inteligența unui bărbat. Este mai mult și totuși mai puțin. O femeie trebuie să fie deschisă la minte, să fie sensibilă, fină, impresionabilă, puternică (ceea ce nu e obligatoriu dar e de admirat). Să fie pe unda bunătății, eleganței, tandreței și nu în ultimul rând cochetă și pregătită să împărtășească. Calitatea ei cea mai mare este tactul, care ar fi pentru moral precum atingerea pentru corp. Îi scoate la iveală contururile, unghiurile și formele ei intelectuale.
Femeile frumoase, ce-i drept, de cele mai multe ori nu au o inteligență care să corespundă fizicului lor. Și această discordanță mă lovește și mă rănește din prima încercare. Într-o relație de prietenie acest dezacord nu are prea multă importanță. Prietenia e un contract unde clauzele sunt atât calitățile cât și defectele. Deoarece putem judeca o prietenă/ un prieten ținând cont de părțile bune și neglijându-le pe cele rele. Apreciind cu exactitate valoarea prietenilor abandonându-ne într-o simpatie intimă și profundă.
În schimb, pentru a iubi, trebuie să fii orb și cere o implicare totală. Să nu vedem nimic, sa nu gândim nimic și să nu înțelegem mai nimic. Trebuie să învățăm să adorăm părțile slabe ale cuiva precum pe cele puternice. Renunțând la orice judecată.
Probabil sunt incapabil de această orbire și totuși un rebel al seducției fără sens.
Sau poate, după cum mi-a zis cineva recent, mi-am creat o persoană care nu există din una căreia mi-a fost frică să-i exprim sentimentele la momentul potrivit. Și acum sunt cam frustrat :)
Da, mă credeți nebun! Dar pentru mine o femeie e ca o prăjitură cu nacinkă. Cu un corp seducător de-ți lasă gura apă și cu sufletul delicios.
(Maupassant)
Nu sunt pregătit și cred că niciodată nu voi fi. Voi învăța pe parcurs firul dragostei. Din acest motiv mi-am zis că acum e momentul. Poate am nevoie doar de curaj în 2015. Sau poate mi se ridică Parisul în cap.
Dar știu că focul nu se aprinde singur. Eu sau ea trebuie să.....
