vineri, 22 martie 2013

Eu și TU!

        Când ai început să trăiești pentru tine? Pentru visele tale? Pentru ceea ce te face fericit?
Așteaptă, nu răspunde. Este o întrebare retorică.
       
       După cum știți, și presupun că știți, am fost într-o mică călătorie neprevăzută prin Rusia, Moldova și România. Pe lângă momentele frumoase alături de cei dragi. Am avut, totuși, parte de momente mai puțin plăcute, și de povești care nu mi s-au pus deloc la inimă. Ba chiar mi s-a pus pata pe anumite persoane pe care le credeam „simpatice”.
        E trist să spun asta, dar, mi-am amintit de ce am ținut cu neputință să părăsesc aceste 2 țări (Moldova și România) cu gândul de a mă întoarce doar de dragul dorului, către cei dragi, în călătorii scurte. Am rămas dezamăgit să văd atâta lume „prăpădită”. Mai ales tineri fără ambiție și dorință și care merg ca oile în turma condusă de nimeni. Sau și mai rău, roboți umani infiltrați într-o monotonie pe care nu o agreează, dar nici nu mișcă un pai să schimbe siutuația. Pentru mine sunt doar tineri fără vise. Nu m-aș imagina fără un scop în viață, fie el pe termen scurt sau lung. Și crede-mă, îmi place să visez MARE. Astfel știu că merg spre ceva, că vreau să trec o scară. Să-mi lărgesc limitele și zona de confort. Care, din câte am văzut și am ascultat, la unii se limitează doar pe traseul muncă - servici. Oameni care nu au încredere în ei.
      Plus la toate, omeni invidioși și fără stare. Care-ți mănâncă fiecare strop de energie pozitivă. Care știu doar să se plângă de una și de alta, pe când ei nu fac nimic. Nimic de amploare. Nimic care să le schimbe situația.
       Înțeleg că fiecare are diferite principii și viziuni despre viață. Și că poate nu corespund la toți. Dar atunci când faci ceea ce-ți place, ești fericit. Ceea ce nu s-a văzut la mulți.
       Și pe când te gândești că internetul e plin cu expresii motivaționale, venite de la oameni puternici și cu un statut financiar sau social admirabil sau de anonimi (poate fi și un alcoolic). Multe exemple de succes „peste noapte”, pentru care s-au muncit ani. Care arătă că DA, se poate, că orice ai vrea este posibil. Diferența o faci TU! Și modul tău de a gândi în stil mare (după cum spune domnul Donald Trump). Dar atâta timp cât stai în fața calculatorului și te miri de progresul altora. Sau să porți invidie în tine. O idee mai bună ar fi să faci ceva schimbări, și să iei atitudine în ceea ce privește viitorul tău, că doar totul depinde de tine. În loc să te plângi de trecut și să-ți strici prezentul. Ieși din zona de confort. Fă ceva nou!
     Tind să cred că îmi place să mă bag în situații extreme. Îmi place să mă stimulez în acest mod. Deși mereu fac acest lucru, având credința de reușită. Poate din acest motiv mă avânt așa ușor în necunoscut. Am o foarte mare încredere în mine. Chiar dacă se întâmplă să greșesc, și să sufăr din cauza greșelilor mele. Sunt recunoscător pentru lecția pe care am primit-o. O lecție care cu siguranță nu ar fi avut același impact asupra mea, dacă mi-ar fi fost predată la școală, sau spusă de cineva. Am simțit intensitatea sentimentelor pe pielea mea. Asta face diferența dintre mine și tine, care mă invidiezi. Dar totuși, trecutul trebuie să rămână în trecut, și atâta timp cât nu s-a inventat nimic care să ne ajute să-l schimbăm. Nu ar trebui să lăsăm amintirile să ne strice prezentul și viitorul care se deschide minut cu minut în fața noastră.
      Suntem oameni, toți avem sentimente indiferent de origine, culoare, și alte aspecte care ne diferențiază.
E timpul pentru o schimbare în viața ta. Anii trec!