La margine de lumi

       Lumea noastră e atât de patetică.

Este pur și simplu al dracului de dureros când îmi dau seama în ce direcție se îndreaptă educația noastră, a spiritului uman.

Și am un sentiment încâlcit de ură. Ură față de semenii mei și în special pentru mine. Mă urăsc pentru că mă las prins de acest val. Val de „modernizare/ evoluție/ dezvoltare” sau cum vrei tu să-i spui.

       Toți ne batem capul cu așa zisele „probleme” de zi cu zi atât de patetice, chiar absurde până la extrem. Atunci când ar trebui să vedem ceea ce avem. Nu cred că realizăm bogăția pe care o avem doar prin simplu fapt că suntem sănătoși și avem corpul întreg. Și culmea, de îndată cum vedem un „handicapat” (sincer, nu cred că e termenul corect, noi oamenii normali suntem mai handicapați), sau un om care nu se reflectă în imaginea noastră. Nu are 2 picioare ca noi, nu are 2 mâini ca noi, are doar o bucată de cap, nu-i răspund mușchii, nu vede, nu vorbește, nu aude, are vreo boală căreia nu i s-a găsit încă leac, sau pur și simplu un om (extrem de) sărac care nu trăiește așa cum noi sau un copil orfan. Atunci, tocmai atunci ni se activează în cap un simț stupid de milă față de acea persoană. De ce? De cele mai multe ori acești oameni sunt mult mai puternici, sunt mult mai fericiți tocmai prin unicitatea lor. Sunt simplu fericiți și se bucură de orice. De la ei ar trebui să luăm exemplu de bunăvoință și lumină interioară. De la ei ar trebui să învățăm să apreciem oamenii și momentele plăcute alături de aceștia. Însă noi acum apreciem lucrurile și tindem să ne concurăm în „lăfăială” cu ceea ce avem sau ce facem sau unde suntem. Și mi se pare (după cum am mai zis-o) patetic. Înțeleg că asta-i în trend. E în trend să promovăm valorile morale greșite copiilor noștri. E în trend să-i înjosim pe alții ca noi să ne simțim bine. E în trend să uităm că suntem oameni. E tragic. Suntem oameni dar pierdem sufletul din noi.
       Am învățat (singur) că lucrurile vin la tine atunci când mergi și tu spre ele. Nu-mi place să mă plâng. Sunt pozitiv și realist. Am încredere în mine și abilitățile mele și știu că pot fi independent și pot face față a multor situații. Mă simt în fiecare clipă împlinit, fericit, mulțumit, smerit pentru ceea ce am, cine sunt și ce fac. Apreciez tot ce mi se întâmplă și fac acest lucru cu inima larg și sincer deschisă. Încerc să înțeleg pe toată lumea. Să văd lucrurile din mai multe perspective. Să evit judecata premeditată. Încerc să iubesc necondiționat fiecare ființă. Dar e greu în această societate.
       Mă simt ca la granița a trei lumi: una (B) în care trăiesc, una (C) de care vreau să mă folosesc pentru a o ajuta pe alta (A). Și la această graniță invizibilă văd extremele. Văd cum unii mor de foame, mor pentru că nu au acces la medicamentele de bază. Iar alții aruncă la gunoi excesul pe care-l au. 

       Și pentru că văd lucrurile astfel, am în mine mereu o luptă, uneori chiar foarte cruntă. Lupt contra curentului societății actuale. Nu vreau să fiu dus de val, deși uneori văd cum mă las purtat. Nu-mi place. Nu vreau să pierd umanitatea din mine. Nu vreau să fiu cum sunt alții, sau cum vor ei să mă vadă. Vreau să fiu eu, așa cum sunt eu. Deși, uneori, am impresia că nu e loc în astă lume pentru a fi copilăros, responsabil, sincer, înțelegător, corect, iubitor, grijuliu, vesel, umil, dăruitor, pur și simplu. Vreau să dăruiesc mult. Mai mult decât am. Și nu pot să mă decid dacă într-adevăr am nevoie să beneficiez de surplusul lumii C, pentru ca apoi să ajut lumea A. Sau pur și simplu pot să o fac și fără avere? Mi-e frică că timpul și oamenii (oamenii mincinoși, prefăcuți și pierduți; oamenii fără scopuri sincere; oameni lipsiți de sens) - care vor fi pe drumul ce trebuie parcurs din lumea B spre C - mă vor schimba. Mi-e frică să nu-mi șlefuiască visele. Să nu-mi omoare dragostea față de purificarea umană. Dar pe de altă parte, realizez că impactul (unui act de dăruință) nu ar putea fi la fel fără acea avere, pe o planetă unde banul dictează. Îmi dau seama că banii ar schimba mult. Și iată că e un cerc vicios. Pentru că urăsc banii, nu-mi place să le dau valoarea creată. Și nu-mi plac oamenii avari. Vreau să câștig mai mult, doar pentru că vreau să dau mai mult. Și ținând cont de faptul că atunci când câștigi mai mult și  nevoile sunt mai mari, rezultă că în final, nu câștigi mai mult decât ai făcut-o. E doar o pierdere de timp într-o societate robotică.
       Vreau să merg în India, în primă etapă să văd. Să văd dacă într-adevăr de asta am nevoie. Să văd dacă pot să dau mult doar prin simpla mea prezență. Să văd dacă rezist șocului cultural. Să văd dacă reușesc schimbarea. Poate este doar o experiență de care am nevoie (și simt foarte mult că am nevoie) acum, pentru moment, cât sunt tânăr. Cât încerc să-mi găsesc rostul în viață. Ar fi ca un ajutor reciproc. Poate după o perioadă te timp mă voi întoarce idem unui câine speriat, cu coada între picioare. Sau poate mă voi întoarce mai împlinit, mai liniștit, mai puternic și mai fericit. Precum și mai înțelept pentru a nu încurca atât de mult lucrurile în capul meu.

       Una peste alta, cred și nădăjduiesc că sunt mulți alții ca mine. Și sunt sigur că deja există mulți care s-au unit și au dăruit mai mult. Pentru că unde-s mulți puterea crește (sper).

În final.
Vreau să mă dezbrac de lumea avară pentru a-mi păstra spiritul uman la suprafață pentru totdeauna. Vreau să dau ca să pot primi ... - lumină.
(Cât de absurd sună?)

La mulți ani țaca!

M-am gândit câteva zile la acest mesaj, la această urare. Pentru că vreau să fie ceva unic, ceva intens, ceva adevărat.

 ღ   La mulți ani scumpa mea surioară!   ღ

Anii trec. Mai ieri eram copii mici. Tu mă țineai în brațe. fericiți, simpli, fără griji, sinceri. Doi copii care așteptau mama să se întoarcă de la muncă. Jucam în răzâncă prin casă, indiferent de protestelor vecinilor. Făceam haine din perdele inspirați din filmele indiene. Colibi din pături și cearceafuri. Și mai des ne tot certam și ne băteam, fie din joacă fie mai în serios. Dar ne-am iubit.

N-ai încetat să mă iubești nici atunci când te copiam. Nici atunci când te urmam peste tot, sau când te șantajam. Sau când îți luam partea de atenție de care aveai nevoie. Ai continuat mereu să mă iubești. Ai continuat să-mi fii sora mai mare. Și chiar dacă cândva, pe undeva, ai fi ajuns la capătul răbdărilor în perioada adolescenței tale, poate chiar mă urai sau îmi detestai simpla prezență. Sunt sigur că tot ai continuat să mă ai în inima ta. Pentru că mereu erai gata să-l bați pe oricare m-ar fi necăjit, eu fiind mai sensibil și mic. Erai acolo pentru mine și la școală și la cămin și pe stadionul de la țară. Erai în preajma mea pentru a mă apăra. Deși pentru tine nu era nimeni.

Și atunci te vedeam puternică, nu fizic vorbind. Te vedeam boevaia, îndrăzneață, descurcăreață și plină de viață deși cam rebelă. 

M-ai iubit în felul tău indiferent de acțiunile mele. Și acum mă întreb cum era posibil să mă iubești atunci când aveai toate motivele să mă urăști?

       Destinul ne-a despărțit devreme, nu am avut ocazia să înfiripăm povești împreună despre primele sentimente, despre primele iubiri sau pasiuni. Dar totuși țin minte charisma ta adolescentină, de care mulți băieți au fost seduși. Erai frumoasă, foarte frumoasă și ștrengăriță. Îmi părea bine să știu că sora mea e dorită. Nu înțelegeam multe, dar știind că mama avea încredere în tine și eu aveam.

Câteodată aș vrea să mă întorc în trecut. Nu, nu regret nimic. Doar vreau să am din nou ocazia să te cunosc, să te înțeleg și să-ți fiu alături de la începuturi. Să fiu frate. Acel frate care să fi spus: „Dacă-i rănești inima, îți tai coaiele!”

Și totuși despărțiți, tu în Rusia eu în România, ai continuat să mă iubești.

       Viața se presupune că e ușoară, doar oamenii o fac complicată cu gânduri, sentimente, emoții și așteptări. Și deodată, tu ai devenit femeie, soție. Cred, că au fost prea multe pentru tine și pentru mine. Prea repede grijile au năvălit în calea ta. Și prea fragilă pentru a nu fi doborâtă, dar totuși ai încercat să lupți așa cum ai știut tu. Așa cum ai crezut tu de cuviință. Și ai continuat să mă iubești chiar dacă nu am fost acolo să te înțeleg, dar te-am atacat cu critici, reproșuri și judecată. Ai continuat să fii sora mea. Experiențele tale te-au schimbat. Ai devenit mai ne-încrezută. Și acum, cred, înțeleg de ce.

       Poate uneori lucrurile trebuie să se destrame și să se împrăștie, ca în urmare să formeze ceva mai puternic și mai trainic. Și iată-ne aici. Împreună. Eu dictându-ți alegerile. Și tot mă mai iubești. Și îmi dau seama că nu ești definită prin trecutul tău și nu trebuie să-mi fie frică pentru viitorul tău. Am încredere în tine. Desenează-ți propriul destin. Fii tu însuți. Ești o femeie fermecătoare. Frumoasă. Deșteaptă. Sensibilă și atrăgătoare. Oricare bărbat ar vrea să fie la piciorele tale. Tu încă nu ai realizat acest adevăr. 

Și mă iubești în ciuda alegerilor mele. În ciuda comportamentului meu rigid, strict și exigent. Trebuie să înțeleg că prin excesul meu de protecție și posesie îți tai din cărare. Tu știi cel mai bine ce e mai bine pentru tine. Eu te voi susține pentru că vreau să fii fericită. Toți pot spune „totul va fi bine”, dar eu vreau să fiu acela care spune „nu e bine, dar voi fi lângă tine până va fi bine”. Pentru că mă iubești.

Știu că totul constă în adaptări și compromisuri. Te adaptezi când cineva apropiat e în preajma ta și faci compromisuri când vrei ca cineva apropiat să fie lângă tine.

ღ˛° 。✰* °♥ ˚ • ★ *˚ .ღ

       Și acum, cu ocazia zilei tale îți doresc să vezi lumea cu ochii larg deschiși doar în culori viu aprinse. Să trăiești fiecare moment cu fericirea curgându-ți prin vene, cu zâmbetul voios împietrit pe fața ta tânără. Să fii iubită mai mult decât ai fi vrut vreodată. Să fii apreciată și alintată cum orice femeie visează să fie. Să fii mândră și mulțumită de rezultatele și alegerile copiilor tăi. Îți urez mulți ani împliniți și plini de surprize extraordinar de plăcute. Să fii înconjurată doar de oameni sinceri și care să te iubească pentru ceea ce ești tu, nu pentru ceea ce vor ei să fii. Îți doresc sănătatea să-ți fie pelerină în drumul vieții și energia să te însoțească peste tot. Un viitor îndestulat, prosper și bine ocrotit. La mulți ani!
Nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită vreau să te văd. Pentru că o meriți!

                                                            Pentru că te iubesc ♥
                                                            Parce que je t'aime ♥
                                                            Pentru că te iubesc ♥

O familie nu înseamnă doar niște oameni care au același sânge, nume de familie sau casă, Familia sunt acei alături de care treci prin viață. Te iubesc enorm pentru că mă iubești. Mulțumesc pentru că încă mă iubești.

La mulți ani scumpa mea surioară!  ღ˚ •。* ♥ ˚ ˚✰˚ ˛★* 。 ღ˛° 。* °♥ ˚ • ★ *˚ .ღ 。

Je suis tout et rien à la fois.

Zilele astea am simțit nevoia să mă identific. Am făcut o listă cu anumite caracteristici ale mele. Mi-a plăcut și m-am decis să o postez (pentru mine, cel din viitor). Totul este aleatoriu.

Încăpățânat până peste măsură .
Ambițios și mereu cu poftă de viață.
Amuzant, uneori caraghios și cu glume banale, copilărești.
Nu suport oamenii care încearcă să mă țină din scurt, dar încerc să-i controlez pe alții. Sunt cam monopolist.
Urăsc minciuna. O detest.
Sunt leu și șarpe în același timp, drept urmare sunt dornic de lucruri noi, mai bine zis de experiențe noi.
Sunt posesiv și protector și poate oleacă gelos.
Uneori sunt destul de temperamental și impulsiv.
Din naivitate cred că oamenii sunt buni și merită o a doua, a treia și a patra șansă.
Sunt inspirat ușor. Și-mi place să-i inspir pe alții.
Dornic de a învăța, de a cunoaște și a înțelege tot.
Dorm cu un iepure de pluș, Zaya (primit de la Valiușa - verișoara mea).
Iubesc vara dar nu și căldura.
Cred că îmi place să mă exprim în scris. Cine știe, poate în viitor va fi o carte semnată Simion/ Sam Duca.
Iubesc înălțimile deși mi-e frică de ele.
Ador desenele animate și dulciurile.
Am fost de multe ori la Disneyland.
Adesea vorbesc în șoaptă singur pe străzi și fac grimase diferite, sau forțez lacrimile să-mi curgă înadins pe obraz.
Mă complic, dar încerc să rămân simplu în acțiuni și gânduri.
Nu am fumat niciodată țigări și nici nu ma interesează.
Mi-am dat seama că nu sunt Superman, sunt doar man.
Îmi plac dansurile săxoase.
Sunt timid în dragoste dar nu și în pat.
Vreau să fac voluntariat în India în doi ani.
Sunt cam obsedat de curățenie și ordine.
Am spirit cu tente filozofice și cu mici arome de înțelepciune, uneori.
Nu-mi exprim sentimentele direct.
Mi-e frică de mine. Nu mă tem de moarte.
Fructele preferate sunt strugurii și fructul pasiunii.
Ador filmele văzute în sala de cinema.
Nu sunt materialist.
Pun accent pe recunoștință și respect.
Ascult des Carla's Dreams, îmi plac mesajele din melodiilor lor. le găsesc foarte puternice și autentice.
Am vrut să fiu foto-model internațional.
Practic pe ascuns lucruri pe care nu le zic.
Sunt melancolic și romantic și mă emoționez repede. Sensibil.
Nu știu să schiez. Dar știu sa înot cât de cât.
Îmi place să-i ajut pe alții, dar sunt dezamăgit ușor.
Am secrete. Am făcut compromisuri.
Merg des cu bicicleta prin Paris.
Prefer să citesc în transportul public, am renunțat la player (pentru moment).
Știu să dau sfaturi altora dar majoritatea nu pot să le aplic mie.
Îmi place mult sa gătesc experimente culinare (când sunt singur).
Am aceeași sonerie la telefon de 5 ani.
Vreau să am copii adoptați.
Sunt organizat și disciplinat în muncă.
Sunt de părere că trebuie să facem copii mai buni pentru o lume mai bună.
Ador „la tarte au citron”.
Cred ca lumea are nevoie de mai multă bunătate și înțelegere.
Vreau să am o casă, în mare parte să fie albă, dar și câteva culori calde și putin negru.
Sunt recunoscător și apreciez tot ce mi se întâmplă.
Îmi ia în medie o oră ca să adorm, gândesc prea mult..
Visez aproape în fiecare noapte și țin minte visele detaliat. De cele mai multe ori am vise demne de blockbustere, cred eu.
Și mai mereu visez cu ochii deschiși..
Îmi plac începuturile. Urăsc despărțirile.
Când eram mic credeam că președinții pot schimba lumea și vroiam să devin unul. Acum nu mai vreau. Urăsc politica și toate mizeriile care se întâmpla pe acolo.
Am cu adevarat încredere în foarte puține persoane, dar sunt naiv și îi cred pe toți.
Nu am agendă, dar îmi place să-mi programez zilele.
Apreciez modestia dar sunt cam narcisist.
Pot să fiu dur și neînțelept și pierdut în alegeri. Indecis și confuz. Dar îmi revin repede.
Vreau să văd mai des oameni sinceri și onești.
Oamenii simpli și fericiți, după mine sunt oameni frumoși.
Mi-e dor să sun lumea acasă, pe telefonul fix.
Îmi place să stau cu capul pe pieptul unei fete.
Nu mi-am rupt niciodată nimic.
Am învățat să mă iubesc. Și sunt fericit.
Ador dușurile lungi, interminabile și fierbinți.
Am o sora, cu care m-am certat adesea, ne-am bătut când eram mici, dar care mi-e importantă și căreia îi vreau numai binele și pe care o iubesc. Deși sunt dur și sever cu ea.
Îmi iubesc mama, o respect și îi mulțumesc pentru tot.
Uneori îmi place să mă simt mic și protejat și să simt că nu sunt singur.
Când eram mic doream să am un cal cu aripi.
Nu regret nimic din ce am făcut, ci din contra din toate am învățat câte ceva.
Vreau să rămân cu “suflet de copil” la orice vârstă.
Nu prea îmi place să mă gândesc foarte departe în viitor, dar uneori e bine să știi ce vrei.
Îmi place să iubesc și să fiu iubit sincer (ca oricare altul).
Îmi place mai mult lupta decât victoria.
Apreciez pe cine mă apreciază și urăsc lașii.
Îmi iubesc aproapele și prieteni adevărați.
O să-mi trăiesc viața așa cum îmi place și o sa-mi urmez principiile.
Sunt așa cum doar eu aș putea fi.

Acum zâmbesc!
Șî-mi plași.

(Nu m-am putut opri, dar m-am forțat, altfel lista ar fi fost prea lungă)

(În 2015) Vreau să mă îndrăgostesc...

La începutul anului m-am apucat să-mi fac o rezoluție pentru 2015. După câteva minute de concentrare, am rămas doar cu o singură steluță pe listă: * să mă îndrăgostesc.

Cred că am rămas blocat pe una din postările precedente. De ce anume în acest an, ce e dragostea pentru mine? Am vrut să-mi explic. Și am ajuns la următoarele:

„Nu mă întrebați ce e dragostea. Nu știu și nu glumesc în această privință. Nu credeți că un tânăr ca mine n-a fost niciodată atins de acest sentiment numit dragoste? Ei bine, n-am iubit niciodată. Bine, doar pe mama, dar pentru mine e mai mult o dragoste instinctivă, un fenomen natural, nu-mi pot găsi alt răspuns.

De unde am ajuns eu la concluzia că nu am iubit? Pentru că niciodată nu am fost cu inima intoxicată de ceea ce numiți voi amour. Niciodată nu am trăit acel vis, acea exaltare emoțională, acea nebunie sufletească unde imaginea femeii să mă însoțească peste tot. Niciodată nu am fost urmărit, bântuit sau înfierbântat de așteptarea sau posesia unei persoane. O persoană, care peste noapte. să devină pentru mine cea mai dorită bucurie, cea mai frumoasă din toate creaturile, cea mai importantă din tot universul. Niciodată nu am plâns, nu am suferit după cineva. N-am petrecut nopți cu ochii deschiși gândindu-mă la ea. Nu știu ce înseamnă combinația de stresul cu speranță în momentul în care ea se apropie. Sau acea divină melancolie numită regret atunci când ea pleacă, lăsând în urmă un parfum lejer și plăcut de femeie.

De multe ori m-am întrebat de ce nu m-am îndrăgostit până acum. Am eu niște idei întortocheate, dar pe care cred că nu toți le-ar înfuleca cu poftă. Prin urmare am hotărât să le păstrez pentru mine.

Printre altele, cred că judec prea mult femeia doar pentru a diminua din șarmul ei, îmi cer scuze pentru acest lucru și vă datorez o explicație. Deci, fiecare femeie (ca și bărbat, dealtfel) are partea fizică cât și partea morală (inteligența, uneori). Pentru a iubi, trebuie să văd o armonie mlădioasă între fizicul și moralul femeii. Una pe care să nu o mai fi văzut. Pentru că dese ori sau fizicul sau inteligența morală o spălăcește pe cealaltă.

Inteligența unei femei nu are nimic de-a-face cu inteligența unui bărbat. Este mai mult și totuși mai puțin. O femeie trebuie să fie deschisă la minte, să fie sensibilă, fină, impresionabilă, puternică (ceea ce nu e obligatoriu dar e de admirat). Să fie pe unda bunătății, eleganței, tandreței și nu în ultimul rând cochetă și pregătită să împărtășească. Calitatea ei cea mai mare este tactul, care ar fi pentru moral precum atingerea pentru corp. Îi scoate la iveală contururile, unghiurile și formele ei intelectuale.

Femeile frumoase, ce-i drept, de cele mai multe ori nu au o inteligență care să corespundă fizicului lor. Și această discordanță mă lovește și mă rănește din prima încercare. Într-o relație de prietenie acest dezacord nu are prea multă importanță. Prietenia e un contract unde clauzele sunt atât calitățile cât și defectele. Deoarece putem judeca o prietenă/ un prieten ținând cont de părțile bune și neglijându-le pe cele rele. Apreciind cu exactitate valoarea prietenilor abandonându-ne într-o simpatie intimă și profundă. 

În schimb, pentru a iubi, trebuie să fii orb și cere o implicare totală. Să nu vedem nimic, sa nu gândim nimic și să nu înțelegem mai nimic. Trebuie să învățăm să adorăm părțile slabe ale cuiva precum pe cele puternice. Renunțând la orice judecată.

Probabil sunt incapabil de această orbire și totuși un rebel al seducției fără sens.

Sau poate, după cum mi-a zis cineva recent, mi-am creat o persoană care nu există din una căreia mi-a fost frică să-i exprim sentimentele la momentul potrivit. Și acum sunt cam frustrat :) 

Da, mă credeți nebun! Dar pentru mine o femeie e ca o prăjitură cu nacinkă. Cu un corp seducător de-ți lasă gura apă și cu sufletul delicios. 

(Maupassant)

Nu sunt pregătit și cred că niciodată nu voi fi. Voi învăța pe parcurs firul dragostei. Din acest motiv mi-am zis că acum e momentul. Poate am nevoie doar de curaj în 2015. Sau poate mi se ridică Parisul în cap. 

Dar știu că focul nu se aprinde singur. Eu sau ea trebuie să.....