vineri, 17 februarie 2012

Nici un om nu este numit om mare dacă și-a pierdut sufletul de copil!


         Acum ceva timp, mai precis în toamna anului 2010. Am avut ocazia de a „experimenta” cum e să fii părinte, pentru câteva luni.  Fiind singurul responsabil de nepoțica mea (care atunci avea 4 ani).   Mi-am reamintit de această experiență, pentru că recent am dat peste un articol care conține „sfaturi” adresate părinților, bune de luat aminte. Și m-au copleșit amintirile, din nou. Rămas profund impresionat de articol, am decis să-l împart:

     *Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci înca o dată. Voi simți că nu am făcut față așteptărilor tale.

     *Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac. Bucură-te că m-am chinuit să mă închei singur la bluziță, chiar dacă m-am încheiat greșit, fii mândru că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod.

     *Piciorușele mele sunt înca mici, te rog frumos nu face pașii mari, ca să pot ține și eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăța totul, dar treptat, treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna și nu te supăra pe mine. Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învățător pe drumul vieții.

     *Ochii mei sunt înca mici, nu am văzut lumea așa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepsești pentru curiozitatea mea.

     *Și nu mă limita inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des cateodată, același lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu, fă-ți te rog timp și pentru mine explicându-mi ce știi despre lumea aceasta și fă asta bucuros și plin de dragoste.

     *Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta, dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce este interzis și ce nu.

     *Nu mă compara mereu cu frații mei, cu colegii sau cu oricine altcineva. Sunt unic și niciodată nu voi fi la fel ca alții. Sigur am și eu ceva special, fă-ți doar puțin timp și vei vedea și părțile mele bune.

     *Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria și să mă bucur de ea. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc.

     *Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingațe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înțelegător la greșelile mele și stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant, voi deveni stingher și lipsit de încredere în forțele proprii. Poți să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoană!

     *Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili și nici nu folosi violența verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învața numai să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie frică. La un comportament pozitiv, întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor și înțelegător.

     *Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd și să învăț lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți, căci o sa cred că minciuna este singura cale în viață. Nu folosi forța, căci o să cred că forța este ceva normal în relațiile cu ceilalți. Nu mă critica, căci astfel o să învăț să condamn. Nu mă respinge, căci voi crede că nu mă dorești și aș putea începe să te urăsc pentru asta. Ajută-mă să învăț valorile morale, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

     *Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt și pentru că nu sunt așa cum ai visat. Eu sunt copilul tău și tu ești părintele meu. Acceptă-mă și iubește-mă așa cum sunt!