Dependență

      După cum am terminat postarea precedentă, totul depinde de ceva.

      Îmi place să fac schimbări în viața mea. Și cu cât par mai radicale cu atât sunt mai încântat și mai nerăbdător să văd cum mă descurc în noua situație, în care mă bag singur de bună voie.
Dar totuși, sunt cuprins de frică atunci când sunt pe cale să termin de citit o carte. Frică și extaz în același timp. În sfârșit, în sfârșit voi afla ce se întâmplă. În sfârșit mai adaug o carte la lista cu lecturi fabuloase. În sfârșit voi avea un zâmbet de satisfacție mârșavă pe față citind ultimul rând prin metrou sau prin parc.                      
      Dar frica că voi fi nevoit să caut altă dependență își face intrarea tot mai pronunțată cu fiecare filă citită. Parcă totuși n-aș vrea să termin cartea. Îmi place povestea. Mi-e frică că voi începe alta care nu va fi la fel de intrigantă și captivantă. Dar totuși filele se tot întorc în stânga una câte una. Dar până la urmă îmi dau seama că rafturile din biblioteci sunt pline de cărți care abia așteaptă să fie răsfoite. Sigur se vor găsi altele la fel de interesante.
      Și troc, deodată am asociat sentimentul/ problema cu tendința omenilor/ tinerilor care, eu, zic că nu au încredere suficientă în propriile forțe. Adică, s-au obișnuit cu o monotonie, o dependență oarecare. Și le e frică să întoarcă pagina, pentru că s-ar putea să fie ultima. Dar totuși nu e și ultima carte. Mi se pare că unii preferă să stagneze decât să-și asume riscuri pentru a avea posibilitatea de a evolua. Da, normal, există și posibilități de a cădea și de te lovi. La figurat vorbind. Dar acest lucru nu oprește un copil să meargă pe bicicletă (deja nu mai e la figurat). De ce? Pentru că-și dorește cu adevărat. Atunci tu, dacă vrei o schimbare cu tot trupul și gândurile tale. Atunci sari cu încredere. Chiar dacă nu toate inelele se vor deschide. Cu siguranță vei găsi o cale de a ateriza ușor. Pentru că așa suntem noi. Cu impuls de conservare. Ai încredere în tine și în propriile forțe.

       Pentru cititorii acestui blog (cu excepția mea). Astea sunt gânduri bătute pe tastatură în cea mai mare parte destinate tot mie. Mie celui din viitor, care, vreodată va avea momente de îndoială. dar oricum mulțumesc pentru timpul acordat.

Echilibru

        Fericirea. Un sentiment atât de râvnit de toți. Atât de mult simțit și totuși mulți nu au parte de adevărata fericire.
        Pentru mine, după multe gânduri și ipoteze filosofice individuale, fericirea înseamnă echilibru. hai să le iau pe rând, sau nu. Un echilibru emoțional și spiritual te face fericit, calm și relaxat. Un echilibru financiar îți ridică multe griji de pe umerii gândirii. Un echilibru între plăceri și dorințe este un compromis, mai mult decât fericit pentru mine. Și exemplele pot continua...

        Tind să cred că lumea este în căutarea echilibrului personal pentru a fi fericiți. Asta e. Dacă ai carieră bună, ești fericit dar nu chiar, pentru că riști să pierzi mult din terminologia familiei. Sau invers, dacă ești prea atașat de familie, nu mai ai timp pentru tine, pentru viziunile, ideile tale. Totul constă în echilibru.
Mie îmi place să vorbesc mult despre mine, precizez să vorbesc, nu să scriu (aici pentru toți cei cărora le scriu foarte rar), dar totuși încerc să mă reeduc în această privință. Prea multă pălăvrăgeală despre mine nu aduce a bine (după cum se spune). Dar ideea e că atunci când vorbesc despre o experință din trecutul meu, o fac din simplu fapt că sunt mândru de mine. Sunt mulțumit de tot ce fac, și încerc să învăț din greșelile mele. Dar realizez că pot fi foarte ușor catologat de către receptor ca „lăudăros”. Și nu pot să-mi dau seama dacă e de bine sau rău :).
       Oricum, mai sus scriam despre echilibru pentru fericire. Deci nu știu cum alții fac și ce gândesc. Dar la mine multe gânduri se îndreaptă spre „the meaning of life”. Și cred că am găsit o piesă din puzzle. Trebuie să ai un echilibru în tot ce faci. Nici prea bun, nici malefic. Nici modest, nici lăudăros (dacă tot am menționat asta mai devreme). Și din punct de vedere sentimental, cred că, trebuie să ne implicăm în orice situație atât încât să avem loc de întoarcere.
       Totul e posibil și ușor de atins. Atât timp cât mintea și inima complotează în favoarea acetui lucru.
                                                                                                  Sunt fericit.


Echilibru. Totul depinde de ceva.

Iubire?

         Sînt melancolic și vreau să mă îndrăgostesc nebunește încă o dată. Tind să cred că în inimă neapărat trebuie să fie o flacără a iubirii. Nu că n-aș iubi. Iubesc tot ce mă înconjoară. Dar am devenit un pic mai rece din punct de vedere sentimental, pentru a evita rănile provocate ulterior. Care de altfel, uneori par a fi plăcute. Vreau iubire reciprocă și aprinsă.
       Și uite așa mă fac să-mi amintesc de marea mea iubire. De mica mea aventură. Presupunând că oricare altul are parte de așa ceva o singură dată în viața. Mai devreme sau mai târziu. Îți dai seama că oricât ai iubi. Niciodată nu vei iubi la fel. Nimeni nu va putea să-i schimbe locul din inima ta. Deși văpaia dragostaei trece. Amintirile rămân ca o licoare de fericire din care nu ai mai gustat niciodată. Atunci când inimile a două persoane se bat una lângă alta. Se bat în dezmățul muzicii târzii. Se bat și nu se mai opresc decât până-n zorii zilei, când lumina soarelui matinal spulberă armonia nopții. Și ești fericit. Pur și simplu fericit că ai găsit acea persoană alături de care ai parte de astfel de momente. Căruia să te dăruiești trup și suflet. Și tinzi să te bucuri că totul s-a sfârșit. Că totul a fost scurt. Că totul a fost atât de intens și calitativ și minunat și de euforic. Știi și crezi că atunci ai fost pe malurile fericirii imaculate. Atunci ai avut energia necesară de a lumina un oraș întreg. Atunci ai fi putut zdrobi munții din calea ta doar cu voința. Atunci.... dar atunci nu se mai întoarce. Atunci rămâne atunci. Și te mulțumești de doar atât. Te mulțumesți de acea scurtă perioadă, doar de teamă că dacă ar fi fost mai lungă, totul putea să scadă din intesitate.
                        Asta e adevărata față a iubirii.
       Ciudate aceste emoții de mâhnire melancolică și sentimente euforice amestecate într-un cocktail de apus de soare. În ciuda faptului că ești un optimist convins, știi că nu vei mai găsi pe nimeni la fel. Pe nimeni alături de care să ai aceeași experiență, sau și mai mult de atât și mai lungă. Dar, speranța încă îți lucește în ochi.


Vreau să iubesc. Dezgheață-mi inima.

Love suposed to be a simple thing.

Eu și TU!

        Când ai început să trăiești pentru tine? Pentru visele tale? Pentru ceea ce te face fericit?
Așteaptă, nu răspunde. Este o întrebare retorică.
       
       După cum știți, și presupun că știți, am fost într-o mică călătorie neprevăzută prin Rusia, Moldova și România. Pe lângă momentele frumoase alături de cei dragi. Am avut, totuși, parte de momente mai puțin plăcute, și de povești care nu mi s-au pus deloc la inimă. Ba chiar mi s-a pus pata pe anumite persoane pe care le credeam „simpatice”.
        E trist să spun asta, dar, mi-am amintit de ce am ținut cu neputință să părăsesc aceste 2 țări (Moldova și România) cu gândul de a mă întoarce doar de dragul dorului, către cei dragi, în călătorii scurte. Am rămas dezamăgit să văd atâta lume „prăpădită”. Mai ales tineri fără ambiție și dorință și care merg ca oile în turma condusă de nimeni. Sau și mai rău, roboți umani infiltrați într-o monotonie pe care nu o agreează, dar nici nu mișcă un pai să schimbe siutuația. Pentru mine sunt doar tineri fără vise. Nu m-aș imagina fără un scop în viață, fie el pe termen scurt sau lung. Și crede-mă, îmi place să visez MARE. Astfel știu că merg spre ceva, că vreau să trec o scară. Să-mi lărgesc limitele și zona de confort. Care, din câte am văzut și am ascultat, la unii se limitează doar pe traseul muncă - servici. Oameni care nu au încredere în ei.
      Plus la toate, omeni invidioși și fără stare. Care-ți mănâncă fiecare strop de energie pozitivă. Care știu doar să se plângă de una și de alta, pe când ei nu fac nimic. Nimic de amploare. Nimic care să le schimbe situația.
       Înțeleg că fiecare are diferite principii și viziuni despre viață. Și că poate nu corespund la toți. Dar atunci când faci ceea ce-ți place, ești fericit. Ceea ce nu s-a văzut la mulți.
       Și pe când te gândești că internetul e plin cu expresii motivaționale, venite de la oameni puternici și cu un statut financiar sau social admirabil sau de anonimi (poate fi și un alcoolic). Multe exemple de succes „peste noapte”, pentru care s-au muncit ani. Care arătă că DA, se poate, că orice ai vrea este posibil. Diferența o faci TU! Și modul tău de a gândi în stil mare (după cum spune domnul Donald Trump). Dar atâta timp cât stai în fața calculatorului și te miri de progresul altora. Sau să porți invidie în tine. O idee mai bună ar fi să faci ceva schimbări, și să iei atitudine în ceea ce privește viitorul tău, că doar totul depinde de tine. În loc să te plângi de trecut și să-ți strici prezentul. Ieși din zona de confort. Fă ceva nou!
     Tind să cred că îmi place să mă bag în situații extreme. Îmi place să mă stimulez în acest mod. Deși mereu fac acest lucru, având credința de reușită. Poate din acest motiv mă avânt așa ușor în necunoscut. Am o foarte mare încredere în mine. Chiar dacă se întâmplă să greșesc, și să sufăr din cauza greșelilor mele. Sunt recunoscător pentru lecția pe care am primit-o. O lecție care cu siguranță nu ar fi avut același impact asupra mea, dacă mi-ar fi fost predată la școală, sau spusă de cineva. Am simțit intensitatea sentimentelor pe pielea mea. Asta face diferența dintre mine și tine, care mă invidiezi. Dar totuși, trecutul trebuie să rămână în trecut, și atâta timp cât nu s-a inventat nimic care să ne ajute să-l schimbăm. Nu ar trebui să lăsăm amintirile să ne strice prezentul și viitorul care se deschide minut cu minut în fața noastră.
      Suntem oameni, toți avem sentimente indiferent de origine, culoare, și alte aspecte care ne diferențiază.
E timpul pentru o schimbare în viața ta. Anii trec!

Azi e ziua mamei mele!

                       Mama.
       Se fac deja 19 luni de când nu mi-am văzut mama. Adică 76 de săptămâni, sau 536 de zile fără îmbrățișările mamei. Astea îmi lipsesc cel mai mult. Din fericire, cu ajutorul evoluției tehnologice ne permitem să comunicăm mai des. Oricum, dorul de mamă crește. Crește și nu ține cont de faptul că am ocazia să-i aud vocea. Să-i văd înfățișarea, pe care, dacă aș avea puterea, aș lăsa-o mereu tănără.
       O îmbrățișare de mamă nu se compară cu nimic. Este primul contact oferit din dragoste care nu se uită niciodată. Este momentul când te simți din nou mic și protejat. Iubit și dorit. Și cel mai important - alintat. Să simți dragostea ei necondiționată.
     
          Azi e ziua mamei mele.

       Ce poți să-i dorești unei persoane de ziua ei, mai ales dacă e mama ta, cea care ți-a dat viață?
Un lucru, planificat pe ultima sută de metri. Vin să te văd, mămico. Nici nu știu dacă e un cadou pentru tine. Sau mai mult pentru mine. Dar acum am multe gânduri de recunoștință care-mi zboară prin cap, și aș vrea să  „pun pe hârtie” măcar o parte din ele. Nu am răbdarea de a aștepta până joi.
      Pentru mine mama ai fost mereu pe primul locul. Ești prima persoană la care mă gândesc atunci când sunt bine, atunci când am depășit un obstacol. Sau atunci când mă simt la pământ, atunci când speranțele mi-au fost distruse, tot tu ești prima la care mă gândesc. Mama e primul cuvânt rostit. Mama e prima dragoste. Tu ești prima de la care am învățat, și învăț despre drumul vieții. Mama, tu ești specială.
        Vreau să-ți mulțumesc pentru că ai continuat să mă iubești și să-ți pese de mine, chiar și atunci când te-am rănit. Pentru că m-ai încurajat și ai avut încredere în mine și în capacitățile mele atunci când alții nu au făcut-o. Pentru că m-ai învățat să fiu independent și responsabil de mic. Pentru că ai văzut binele din mine, atunci când răul ieșea la iveală. Pentru că ai crezut și crezi în visele mele „nebune”. Și nu ești lângă mine doar atunci când am nevoie de a lua decizii, dar și pe tot drumul parcurs. Pentru că ai știut să mă faci să văd lucrurile în altfel, deși eram sigur că eu știu mai bine.Pentru că ai sacrificat, și continui să o faci, de la tine ca noi să avem. Te iubesc mult mult mult. Te respect. Te ador. Și ești idolul meu pentru curajul, puterea și dăruința ta. Mereu îți voi fi alături, pentru că mereu îmi ești alături.


                      Mama.
        acum reazilez că atunci când într-adevăr ai de spus atât de multe, nu găsești cuvinte. Pentru că prin cuvinte nu poți reda putearea sentimentelor trăite.

                                         Te iubesc MAMI!
                                              La mulți ani!