Iubesc și urăsc lumea din jurul meu.

       În ultima perioadă m-am întors la niște gânduri mai vechi. Pe care le-am pus deoparte, nu pentru a le evita, dar pentru a încerca să înțeleg mai multe din tot ce mă înconjoară. Ca în final să-mi pot clarifica ipotezele și percepțiile despre sensul vieții unui om. Mă tot gândesc că sunt încă tânăr, încă mai am multe de învățat și că pot face greșeli, nu doar că pot, dar și îmi permit să le fac, până simt eu că atât e suficient. Dar totuși îmi doresc să știu atât de multe. Îmi doresc să găsesc răspunsuri. Îmi doresc să am puterea să schimb multe. Vreau să fiu o persoană mai bună. Nu, nu vreau să fiu înțeles greșit. Eu sunt mulțumit și recunoscător pentru ceea ce sunt. Pentru ceea ce am, și ce mi se întâmplă mie. Indiferent dacă îmi place sau nu, încerc din răsputeri să apreciez, și să văd în anumite lucruri și părțile pozitive. Chiar sunt fericit cu persoana care sunt. Dar totuși vreau să fiu mai bun, pentru a crea o lume mai bună.
       Înțeleg foarte bine că ceea ce se întâmplă altora nu depinde de mine. Tind, încă să cred că noi suntem singurii făuritori ai propriului destin. Doar că de mici suntem educați cu anumite criterii, și percepții despre ceea ce înseamnă „a fi om” pe care le târâm după noi toată viața, unii. Alții, totuși reușesc să se abată de la aceste standarde tipic unei societăți cu minte închisă. Și doar foarte puțini au parte de miracole.
       Și acum aruncând o privire în urmă pe drumul parcurs, sunt chiar mându de mine și într-o oarecare măsură împlinit. E un sentiment plăcut. Dar totuși, am impresia că m-am născut într-o lume nepotrivită mie. O lume pe care nu pot să o înțeleg, o lume care mă scufundă ori de câte ori ies la suprafață. Oameni prefăcuți și al căror comportament nu prea cred să-l pot înțelege vreodată. Când eram mic, mi se tot spunea: ”astea-s chestii de oameni mari, vei crește și vei înțelege”. Dar se pare că nu ajung să le înțeleg, deși cred că sunt suficient de mare. Am avut și eu experiențele mele, am văzut mai multe decât cred unii, și văd mai multe decât cred alții. Dar nu sunt atât de prost precum și naiv. Ceea ce mulți le cam egalează în privința mea. Deși, uneori, nu prea mă deranjează, pentru că am momente când îmi place să o fac pe invizibilul și să mă prefac că nu văd și nu înțeleg. Nu de dragul meu, dar pentru a nu-l face pe cel „cu musca pe căciulă” să se stânjenească. Deși cred că o merită.
       Știu că de când e lumea oamenii au greșit și o vor face mereu. Dar mi-e silă, și în aceeași măsură nu vreau să judec. Fiecare cu viața lui, facă ce-o vrea. Dar de ce trebuie și alții să sufere din cauza lor. De ce alții trebuie să sufere din cauza unuia care nu știe ce vrea de la viață și care nu poate să ia niște decizii independente și să-și asume responsabilitatea propriilor acțiuni. Eu am încurajat greșelile întotdeauna, dar nu și repetarea acestora.
       Na, dar oricum, pe pământ nu sunt sfinți. Nici nu știu dacă ar exista oriunde în altă parte.
       Și cel mai bun/rău aspect e că oricât de mult mă stărui să înțeleg oamenii, cu atât mai mult vreau să mă ridic deasupra. E greu de explicat.

                     Nu generalizez...